luni, 21 mai 2012

Adio? ...

Ahhh, si as striga spre cer atat de tare sa m-auda ingerii ca-ngenunchez de durerea cu care-mi plange sufletul. Sangele fierbe mai negru ca niciodata si ochii strapung planete departe in cautare...In cautarea lui, care-a plecat asa mai devreme decat ar fi cerut sa fie...Si-mi plec capul si privirea in josul meu si vad trecut cu joc si veselie, cu zambete si lacrimi de copil...dar nu singur...copil cu o mana care-l alina mereu...
Te-ai dus in infinit si-mi zgarii, stiu, fara sa vrei, sufletul cu amintiri...si mi se zbarceste chipul s-ascult cum trec pasari din trecut pe langa urechea mea si bat din aripi a durere...

Oare-am sa pot sa spun adio?

marți, 27 martie 2012

Au plecat...

Soare cu raze care incalzesc rece si pasari care zboara ametite de ceata. Cad frunze din pamant si norii se tarasc s-ajunga la rauri lungi si aspre. Pietrele se ascund la umbra copacilor cu frica de ploaie, ploaia care cade de jos si trece de la noi la altii...
Se pleaca fetele catre cer si divinitatile asteapta urmarea...Sangele ingheata venele si amorteste creierul turbat de neliniste, indoaie oasele pline de sudori de la atata alergat...
Stelele arunca sageti catre luna si fereastra sta deschisa sa primeasca vazduh clar, plin de intuneric.

Au plecat mangaierile catre universul colorat...

duminică, 18 martie 2012

Astazi...ieri

Se pierd esenţe şi se creaza monştri. Se pierde vibraţia de baza şi iese in evidenţa negrul pe care-l are toata lumea in ea, doar că acum se hraneste din ce in ce mai mult cu un contemporan negativ.
Cresc opere de artă pierdute in ceaţă, facute pe margine de pat intr-o sinistră dimineaţă de duminică, de catre un artist plecat in ganduri care-i apasă butonul ideilor macabre.
A pierit dulceaţa sunetelor calde si a sculpturilor, tablourilor care infierbantă sangele si scot sipritele bune la suprafată...Ingerii din noi ajung incet, incet pătaţi de negru, cu penele din aripi smulse, le cresc gheare la picioare, copite sau cozi de draci, se confruntă din ce in ce mai mult cu angoasele pe care toata lumea, mai mult sau mai putin constient, le promoveaza.

Ne pierdem incet in necunostinţa de Dumnezeu, in evoluţionism, ratăm starturile de constiinţa de sine, patinăm in gol pe şinele de tren care urcă si incepem incet, incet să coboram. Coboram in iadul gandurilor noastre şi suferim de-anxietaţi create de societate si cultura contemporană.