Ce este bine? Si ce este rau? Care-s principiile care intr-adevar am putea sa le aplicam, universal valabile? Oare legile scrise ni se adreseaza direct? Dar daca nu le-am respecta? Ramificatiile sunt infinite... "Scopul scuza mijloacele", dar oare putem fi chiar asa de insensibili?
Intrebari...cu multe raspunsuri si nici unul final si concret...
Viata ne aduce surprize...

Infinit? Da....sau nu...Frica? Sau placere... Asculta tacerea si deschide ochii in intuneric...e posibil sa gasesti comoara cea mai valoroasa! Apleaca urechea la crapaturile din pardoseala si asculta cum pamantul iti sopteste... Lumineaza oamenii din jurul tau cu un zambet venit din suflet si ai sa primesti tot ce e mai frumos in lume... Fii sincer si expresiv, asa vei atinge suflete ascunse in neincredere...
Taci! Si uite-te cu ochii sufletului la frumusetile din jur...e prima si ultima oara cand le vezi! Totul e unic si nimic nu se repeta... Traieste din plin si uita de griji, daca nu, ai sa imbatranesti cu gandul la temeri...
Sssssssst!!! Asculta!!!

Insufletire

Porniri salbatice si retinute, respiratie profunda si sacadata, atingere fierbinte si umeda...

Negru...cine cere sa fie purtat pe crucea chinurilor nesfarsite? Cine poate cere suferinta si lacrimi? Lumea se invarte intr-un cerc vicios al chemarii spre NIMIC... Se pierde in suprafete, in exterioare, in instincte... Sa nu uiti de frumosul interior, de simturi, de invalmasiri de zambete, de licariri jucause!
Si bate vantul a pustiu, geme a singuratate si sunt chemata dar nu vreau sa intru in jocul lui chinuitor...Vreau o raza de lumina sa ma poarte lin deasupra tuturor, sa nu ma atinga nici un fir de praf, nici o idee nebuna...
Astept inceputul....

Cautare

Cad frunzele din cer si freamata copacii...e gri, e angoasa, e neliniste. Caut cu privirea pierduta o banca sa ma odihnesc. Am alergat prea mult...Vreau liniste, vreau sa fie bine...Vreau sa privesc doi ochi calzi, vreau sa ma mangaie doua maini calde...Caut absolutul...l-am scapat printre degete odata. Am revenit in singuratatea cailor pierdute, insirata pe aleea dezamagirii...
Ti-as da inima mea, dar sa o meriti, ti-as atinge trupul, dar sa primesti asta cu caldura iadului...Ti-as da tot, doar sa inspiri parfumul meu pe veci...
Te caut...

Contrarii

E cald si frig,
E bine si rau...
E tot si nimic.
O aripa bate vazduhul deasupra capului meu
Si-mi da fiori de lacrima.
Sa ai, sa visezi
Sa doara, sa plangi,
Sa fie frumosul din Rai...
E VIATA...

Durere

Zgarii cu ghiare de fier

Un geam sters de ploaie

Urlu si strig de durere

N-aude nimeni in jur.

Ce este speranta?

Ce este un zambet?

Cand toate in jur se dezlantuie?

Ura si frig

Dezgust si mizerie

Ma pierd in nimic

Si nimicul ma-nghite.

Sunt hrana pierzaniei

Si ma pierd in necunostinta.

Renunt sa mai cred

Renunt sa incerc.

Doar tac si ascult

Cum geamul se crapa

De durerea mea.

Dorinta

Plang picaturi de ploaie si sterg fericire, tuna sa aud tipete, fulgera sa vad amintiri… si cruci de speranta vad in cale… sa uit, sa pasesc pe sticla, sa ma ridic.

Te vreau, langa mine, sa-ti simt tot. Sa te mangai… sa alunec degetul pe pielea ta, sa adulmec picatura de sudoare ce-ti cade pe frunte, sa o sarut, sa o gust… vreau sa fiu una cu tine, vreau sa te am in sange, in trup…

Suflet pereche

Sa pici in aburi aurii, sa te-nconjoare cerul, sa strigi fara glas la singuratate, sa urnesti norii cu privirea, sa zgarii aerul cu degetele….e imposibil sa atingi infinitul cand te tine un junghi in inima…e imposibil sa cunosti dulceata privirii cand esti singur in iarba uscata de timp….

E imposibil sa canti cand nu ai glasul sufletului pereche, e imposibil sa razi cand nu ai mana lui strecurandu-se in cele mai ascunse camarute ale sufletului...

Nu cere....nu cauta...asteapta caldura, asteapta opusul si perechea, albul si negrul, ce e cald si rece, lacrima si surasul...asteapta tot....

Cade si se ridica...dar de inaintat se opreste...timpul sta in loc si trece...sec de asteptare...

Traieste!

Nu e o exclamatie, e un impuls... Ce bine e sa traiesti! Sa simti... Nu-i asa ca daca nu ai simti, nu ai fi om? Vad multe capete aplecate sau priviri pierdute in trecut, in suferinta, nu ma bucur sa vad asta...ma intristeaza cand intalnesc oameni suparati, dar ma bucur-asta inseamna ca oamenii simt!
Or sa vina si momente mai bune... O sa te simti si tu mai senin(a), trebuie doar rabdare si optimism...

Omul negru

L-am intalnit si m-a speriat... Nu mi-e frica de el, dar mi-e frica de oamenii din jurul lui... Nu are coarne si coada, e un om ca oricare altul, doar ca e NEGRU...la suflet...nu accepta frumosul, e analitic, dar nu din punct de vedere constructiv, e sec...
Sa va feriti de el ca va tulbura mintile. Sa nu-l lasati sa va estompeze sentimentele!

Oftat...

Profund si sincer... Se spune ca oftatul vine din suflet, cand acesta incearca sa elimine din suparare... E bine oare sa oftezi? Te elibereaza?
E normal sa oftam...daca nu am ofta inseamna ca nu am simti, si cum suntem facuti sa traim fiecare clipa in viata, experimentam tot felul de stari psihice... Daca nu am ofta ar insemna ca nu apreciem ce este bun pentru noi, ca nu am intalnit fericirea pentru cateva secunde...
E bine sa ne fie greu ca sa putem aprecia cand ne este bine...altfel nu am avea termen de comparatie...
E frumos sa fim fericiti, sa iubim, sa ne bucuram... dar e greu sa trecem prin cele opuse: tristete, suferinta, depresie... Automat, e bine sa fie cat mai putine momentele astea, daca nu am simti ca decadem, ca suntem intr-o continua angoasa...
Si asta ma face sa ma gandesc la "Omu' negru"... ha

Inceput...

Nu e la moda...doar e o metoda mai sigura de a "grava" pentru eternitate niste idei... Este, intr-adevar, mai frumos sa scrii pe o foaie, dar mai greu sa lasi accesibila o parte a imaginatiei tale, celor din jur...
Si, trebuie sa recunosc, am avut o oarecare influenta din partea unor oameni care m-au impresionat prin cuvintele lor...au atins niste corzi mai sensibile ale sentimentului...
Asa ca, imi urez bun venit in lumea blogurilor...