Nimic...

Nimanui, niciodata... nu-i doresc... Ce? Ameteala e raspunsul. Si nu orice ameteala, cea bine-stiuta, in care doar ti se invarte capul la propriu si in care nu-ti gasesti echilibrul... E vorba de ameteala de idei, de incertitudini, de intrebari, de raspunsuri, de inxplicare a tot ceea ce e in jur... Nimeni nu intelege, nimeni nu vede, nimeni nu nimic niciodata...
Purtam razboi cu noi insine... Credem in orice, suntem naivi... Si totusi nimeni nu a facut nimic niciodata...
Plangi! Si sa plangi cu lacrimi mari, pentru ca ce ai, nu vei mai avea niciodata...
Nu rata nici o ocazie de a zambi si de a face pe altii sa zambeasca. E o metoda foarte buna de a te simti implinit, macar partial...
Plangi! Plangi, ca nu ai inca ce visezi sa ai!
Plangi ca nimeni, niciodata...

Renuntare

Ma cheama sa simt, sa intru in joc, sa ma alint in zambete si imbratisari. Dar tot ce ramane e cenusa imaginatiei si replica dura a simtirii. Sunt goala si tulbure... Speranta s-a uscat demult in coltul camerei care am parasit-o... E grav... daca am ajuns si aici... E greu sa nu crezi in nimeni si in nimic. Iti pierzi echilibrul si cazi in gaura gandurilor negre. Te invarti intr-un cerc din care nu iesi decat fortat de exterior si de factori pozitivi...
Am ametit de ganduri, sunt tulbure de rau.
Si intrebarea principala e "cand"?